9:49 PM
Încovoiat a fost românul! - versuri: Eliana Popa

ÎNCOVOIAT A FOST ROMÂNUL!
         
(versuri: Eliana Popa)

Popor român îngenuncheat 
Ce ți-ai uitat și Crezul Sfânt,
Strămoșii noștri ne-au lăsat
Încă un mare Legământ! 

 

Ei ne-au lăsat cândva o țară,
Frumoasă precum alta nu-i, 
Cu sfântă cruce în căscioară
Și cu icoana prinsă-n cui.

 

Bătrâni frumoși cu ruga-n suflet,
Cu chipul blând și înțelepți 
Măreți la sfat, uniți în cuget,
Iar în credință sfinți și drepți.

 

Flăcăi viteji cu brațul tare
Ținut-au straja la hotar,
Nu au privit cu îndurare 
Nici către turc, nici la tătar.

 

Nu și-au vândut credința sfântă, 
În care-au fost sădiți ca neam,
Cu moartea s-au luat la trântă
Și-au biruit pe cel viclean. 

 

Trecut-au prin amare patimi
Întemnițați pentru Adevăr, 
Nu mai aveau nici somn, nici lacrimi
Doar răni adânci și trupul gol.

 

Dar ochii lor priveau departe, 
Prin timp... Calvarul Dureros... 
Și se-ntăreau călcând pe moarte
Biruitori precum Hristos.

 

Martiri au fost... întinși pe cruci
Cu spinii Lui încununați, 
Cu sângele ce-a curs atunci
Vom fi ca neam răscumpărati.

 

Încovoiat a fost românul! 
Încovoiat... dar nu învins, 
În țara sa, el e stăpânul
Și-n ceruri Raiu-i e deschis.

 

- din volumul de poezii: "Cu Hristos pe drumul Crucii" - Editura Grafix 2018

Vizualizări: 1991 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: românul! - versuri: Eliana, Încovoiat, fost, Popa | Evaluare: 0.0/0

Alte articole

Nimic nu sporim şi ne cheltuim în deşert viaţa aceasta scurtă

Unii comunică prin cuvinte, alții prin tăceri și mulți prin urletul durerii

Alfabetul vieții creștine

Să vă spovediți și să vă împărtășiți. Să aveți o clipă în care să vă împăcați cu Dumnezeu

Părintele Ioan Danci - Să nu ne pierdem speranța niciodată!

Total comentarii : 0
avatar