În '97, când am fost a doua oară la părintele sfânt Dionisie de la Colciu din Muntele Athos, am stat preț de vreo zece zile. 
Povestea într-o seară părintele că, atunci când era tânăr și stătea cu fratele lui la Chilia Bunei Vestiri de la Kapsala, avea mare frică de câini sălbatici și șacali. Mergeau toată noaptea cu lună plină ca să ajungă la vreun hram al unei mănăstiri mari. Maica Domnului le călăuzea pașii. Odată, șacalii s-au apropiat atât de mult, încât erau cât pe ce să-i atace. Li se vedeau ochii strălucitori din tufișuri și scheunau foarte subțire. Părintele Dionisie l-a întrebat pe părintele Ghimnazie, fratele lui: "Oare ăștia îs câni sau draci?" Ghimnazie a zis : "Nu toți cânii sunt draci, dar toți dracii pot lua formă de câne."

Atunci, Ghimnazie s-a întors, a făcut în aer semnul Sfintei Cruci și a zis: "Cu puterea Maicii Domnului, împărăteasa acestui loc, duceți-vă pe pustii locuri!" 

Atunci, s-a făcut o liniște mare și toți șacalii au pierit. 
Când eram pe picior de plecare, am sărutat mâna sfântă a Părintelui Dionisie. Eram cu doi studenți teologi, care sunt preoți acum. Eu am îndrăznit: "Părinte, mai dați-ne un sfat de plecare!" 
Părintele a zâmbit, a dat din cap într-o parte: "Măi, măi, voi nu vă lăsați duși de aici... Bine! Uite, vă dau sfat să citiți mereu cărți din Sfinții Părinți. Un sfânt părinte trăiește în inima lui focul Duhului Sfânt și dorul de Hristos, și apoi scrie ce a trăit și a simțit. Asta-i diferența dintre un părinte duhovnicesc și un dascăl de teologie. Citind, focul acela sfânt aprinde și inima ta." 
Eu, îndrăzneț ca totdeauna: "Cum părinte, nu-i mai bine să încercăm să tâlcuim noi, după mintea noastră ceea ce simțim și primim?"
Părintele a zâmbit iar. "Asta s-o faci după douăzeci, treizeci de ani de Rugăciunea inimii. Uite, o să îți spun ceva, da' iară te superi și plângi..."

"Nu mă supăr, părinte, promit!" 
"Eeei, atunci o să-ți spun. Dacă pentru fiecare glumă pe care o știi, ai ști în loc un cuvânt din Sfinții Părinți, ai fi cel mai mare teolog. Da așa, ești un nimeni!" 
 

Au tăcut toți părinții de la masa de afară. Am tăcut și eu. Părintele se uita în sus: "Ți-am zis c-o să te superi!" 
"Nu, părinte, o să țin toată viața minte cuvintele astea." 
"Amin!" a zis bătrânul. Și m-a blagoslovit pe cap.

(Pr. lector universitar Ioan Istrati)