Demult, o bătrânică evlavioasă îngrijea un copil. Când părinții lui plecau la serviciu, ea deschidea un geamantan, pe capacul căruia era lipită icoana Sfântului Nicolae și se ruga. Copilul, jucându-se, vedea toate acestea. După ce termina rugăciunea, bătrânica ascundea geamantanul.
   Într-o zi, după serviciu, părinții erau ocupați cu menajul. Geamurile de la balcon erau deschise. Copilul a ieșit pe balcon și privea în jos, la copiii care se jucau și râdeau în curte. A vrut și el să se joace cu ei. A adus un scaun, s-a urcat pe el – copilul avea patru ani – și a sărit de la etajul al patrulea.
S-a adunat multă lume.Toți strigau: „A căzut un copil!”

Părinții au observat lipsa copilului de pe balcon. S-au repezit afară. Băiețelul era jos, viu, fără nicio vânătaie. Mama l-a luat în brațe:
– Feciorașule, cum de-ai rămas în viață?
– Bunicuțul m-a prins, a urmat răspunsul.
– Care bunicuț?
– Cel din geamantanul bunicuței.
Au venit acasă:

– Bunicuțo, deschide geamantanul!
Ea își păstra în taină credința, însă, atunci a fost nevoită să se descopere. Copilul a spus, arătând la icoana din geamantan:
– Acest bunicuț m-a prins!