Ştii când va veni sfârşitul lumii? 
Când nu va mai fi cărare de la un om la altul. Când nu va mai fi cărare între tata şi mama, între părinţi şi copii, între copii şi Biserică. Când va pieri iubirea şi ne vom da numai pe afaceri şi numai pe câştiguri, şi numai pe minciunării, şi numai pe alergări prin alte ţări, doar-doar ne-om îmbogăţi.
Nu păgânii, ci noi, creştinii, grăbim sfârşitul lumii, pentru că nu ne mai iubim. Medicamentul lumii nu este streptomicina sau ştiu eu ce alt medicament. Salvarea lumii, medicamentul lumii este iubirea. Iertaţi-vă, iubiţi-vă, mai vizitaţi-vă, încurajaţi-vă, ajutaţi-vă! 

- Ce sfat daţi tinerilor pentru a rezista ispitelor? 

- Tinerii să meargă regulat la biserică. Fetele tinere să se îmbrace cuviincios, să nu le arătăm noi pe stradă cum să se îmbrace, ci să-şi facă mamele şi bunicile datoria. Să mai citească din cărţile sfinte. Nu trebuie lăsaţi tinerii prin discoteci, discoteca este ca un drog; o să-i găsim pe tineri la psihiatrie. Nu uitaţi lucrul ăsta: niciodată ce e rău nu e bun, şi niciodată ce e bine nu este rău. Iubiţi Biserica întâi! Şi tinerii să se distreze, dar metodele astea moderne de distracţie nu-s venite de la români, tot importate sunt. Este un sistem mondial organizat de distrugere, de desfiinţare, de satanizare a tineretului. Dacă am greşit eu prin ce-am spus, îmi cer iertare, dacă voi avea dreptate şi nu mă credeţi, mă veţi crede mâine. Dacă vreţi să aveţi copii sănătoşi şi frumoşi, nu-i lăsaţi acolo! Lasă-l să doarmă un ceas mai mult, du-l la o plimbare, du-l la o mănăstire, dar nu acolo unde sunt demoni. Nu mai cereţi explicaţii, înţelegeţi odată! Pierim sau înviem. Nu mai este timp de tocmit. 
Spunea Părintele Cleopa: "Măi, părintele cu care eram eu la oi când eram tânăr s-a întâlnit cu un pustnic şi a întrebat: „Părinte, când ar să fie sfârşitul lumii?“ Şi pustnicul i-a răspuns: „Ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul.“ 

- Ce este monahismul şi ce rezervă el unui tânăr care doreşte să îmbrăţişeze această cale? 

- Călugărul este un om care şi-a ales calea rugăciunii, calea fecioriei, calea smereniei, calea tăcerii, trăirea permanentă cu Hristos prin rugăciune. Aşa este teoretic. Practic, nu-i chiar aşa. Pentru că această lume care este aici, oraşul acesta sau altele, fiecare om din această lume are problemele lui. Şi când vedeţi că vin în mănăstire câte 200, 300 de oameni, fiecare cu problemele lui, şi sunt doar câțiva părinţi mai bătrâni, că pe cei tineri nu poţi să-i pui, să ne întrebaţi atunci când mai dorm părinţii, dacă mai au timp să mănânce şi cum rezolvă toate problemele. Să ştiţi că există o criză mondială de preoţi bătrâni şi de duhovnici. Revenind, călugării sunt cei care se retrag, pentru Dumnezeu, ca să se roage Lui Dumnezeu pentru ei, pentru ţară, pentru părinţii lor. 

- Extras din "Convorbiri cu Părintele Ioanichie Bălan"