În oraşul Vaslui mai este încă în viaţă profesorul pensionar Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filosofie la liceul din Vaslui. Şi, după cum singur mărturiseşte, era un ateu convins. Soţia era însă credincioasă. Dar nu aveau copii.

Iată, însă, că soţia i se îmbolnăveşte grav şi este internată pentru operaţie la un spital din Bucureşti. După operaţie ajunsese aproape în stare de inconştienţă.

– Domnule doctor, mai este vreo speranţă cu soţia mea? întreabă profesorul Cotoran.

– Numai Dumnezeu dacă mai face vreo minune! Altfel…

Cum a auzit el cuvintele acestea, a ieşit foarte zdrobit la inimă din spital şi, fără să ştie unde merge, căuta o biserică deschisă în cale. De unde nu intrase în biserică din copilărie, iată acum întâlneşte prima biserică a Sfinţilor Ioachim şi Ana, pe strada Traian. Intră repede înăuntru şi, căzând în genunchi la icoana Maicii Domnului, a rostit cu lacrimi această rugăciune disperată:

– Maica Domnului, dacă exişti, salvează-mi soţia!

Apoi s-a întors repede la spital, unde soţia lui se zbătea între viaţă şi moarte. Parcă dormea. Se aşeză lângă patul ei. Se rugă Maicii Domnului în gând, pentru ea.

Deodată femeia întredeschise ochii şi întrebă:

– Dumitre, tu eşti?

– Da, eu sunt, vrei ceva?

– Ajută-mă să mă ridic puţin. Acum o jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoase, şi mi-a spus: „Iată, aici, în prăpastia asta era să cazi. Dar pentru rugăciunea soţului tău, te scot deasupra.” Apoi m-a apucat de mână şi m-a urcat pe un loc ridicat şi luminat.

Din clipa aceea a dispărut acea Fecioară, iar muribunda a început a se întări.

– Vrei să te plimbi cu mine pe coridor? o întrebă soţul.

– Vreau, că nu mă mai doare nimic!

Când l-au văzut doctorii că se plimbă cu soţia, după o operaţie aşa de grea, s-au mâniat pe profesor şi i-au zis:

– Ce faci, domnule, ai înnebunit?

– Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit! În câteva zile soţia s-a făcut complet sănătoasă şi s-au reîntors la Vaslui. Aici, profesorul Dumitru Cotoran şi-a schimbat cu totul viaţa, devenind un bun creştin. Era nelipsit de la biserică, iar în fiecare sărbătoare citea câte un capitol din Noul Testament şi se ruga la Dumnezeu cu lacrimi.

Arhimandrit Ioaniche Balan

Extras din "Istorioare duhovnicești", pag. 90