Mai vin pe la mine cupluri, soţ şi soţie. Şi le spun aşa: “Când vezi că soţul este supărat, tu ca soţie, n-ai voie să-l ocăreşti. Că omul, când e tulburat, fără să vrea vorbeşte ce nu trebuie. Şi uite aşa se înmulţesc tulburările.”

Da. Nu să-l lase în pace, ci să-l lase pe calea cea bună. Când el e amărât, ea să-l lase şi, când poate să se înţeleagă cu el, să-l aducă pe calea cea bună.

Păi… şi poate femeia să facă asta?

Poate, de ce să nu poată?

Îmi spunea cineva cuvânt drept. Zice: “O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău.” Şi aşa este.

O femeie înţeleaptă este numai aceea care îl poate duce pe bărbat la spovedanie, care poate să se scoale noaptea la rugăciune alături de el, care îl poate învăţa a nu mai judeca greşit pe nimeni.

Adică, făcând toate acestea, ea este femeia care îl poate aduce pe bărbat la mântuire.

A venit odată cineva la mine să-mi spună ca acasă se tot ocărau. Erau soţ şi soţie. Unul că a zis nu știu ce, ea că de fapt el a spus nu ştiu ce… Până la urmă toată povestea asta a ajuns la urechea neamurilor şi ăia, oameni proşti, fără minte, s-au tulburat şi i-au divorţat.

Ăştia doi au venit atunci la mine să le dau un sfat, un cuvânt de folos. Stăteau aici, amândoi, şi când se uitau unul la altul – le dădeau lacrimile. Că ei nu se căsătoriseră ca să se despartă.

Eu i-am pus să facă următorul jurământ: de acum înainte nici el şi nici ea să nu îşi mai aducă aminte şi să nu-şi mai reproşeze nimic din ce a fost. Să fie amândoi ca şi cum ar fi fost născuţi astăzi. Şi, uite aşa, i-am împăcat.

Le-am spus: Dacă neamurile au atâta duşmănie pe ei, să-şi să-şi vândă locuinţa şi să-şi cumpere alta, undeva unde să fie străini de rudele care îi amărau.

Le-am mai spus: Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri.

Extras din "Convorbiri cu părintele Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului”