Frați creștini, vreau să vă vorbesc despre chemarea Lui Dumnezeu și de ascultarea omului de Dumnezeu și de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar vreau mai ales să vorbesc despre chemarea neamului celui cuvântător al oamenilor și să vă spun în câte chipuri ne cheamă Dumnezeu pe noi.

Dumnezeu cheamă popoarele pământului la pocăință prin foamete, cu secetă, cu boli, de parcă le-ar spune: "Iată, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia proorocul că voi da ploaie peste zece cetăți și peste două nu va ploua. Și iarăși, voi da ploaie peste două cetăți și peste zece n-am să dau ploaie, ca să vă arăt că Eu sunt Dumnezeul norilor și Tatăl ploilor, cum a zis și Iov."

Am auzit că la televizor, când se dă buletinul meteorologic, se arată harta țării spunându-se: "Aici plouă, și se arată vreo 10-15 puncte unde plouă în țară, iar în cea mai mare parte a țării nu plouă."

Auzind acesta, foarte m-am folosit. Și mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia și mi-am zis: "Iată cum se împlinesc sub ochii noștri, că plouă în câteva sate și în 20-30 nu plouă."

Deci, în mâna Lui Dumnezeu sunt ploile și norii și furtunile și vânturile. Căci, spune Hristos: "Anii și vremile le-a pus Tatăl întru a Sa stăpânire. Nimeni nu-I poate cere socoteală Lui de ce a lăsat secetă sau furtună; nimeni nu poate opri vânturile și ploile, nimeni nu le poate aduce, decât mâna cea atotputernică a Lui Dumnezeu. Deci, iată, uneori ne cheamă Dumnezeu cu secetă, alteori cu grindină, alteori cu fulgere, când trăsnește în munți, alteori ne cheamă cu foamete, alteori cu boli...

Alteori dă Dumnezeu boală și molimă și nu este casă unde să nu fie un bolnav. Alteori ne cheamă cu războaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor, când zice: "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi." Și altă dată zice: "Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie."

Deci, iată că ne cheamă Dumnezeu și prin stihii, și prin cutremure, și prin secetă; ne cheamă popoarele la El să cunoască că este un Tată în cer și că poate face cu popoarele câte voiește.

Cum spune Isaia? "Doamne, Tu ai zidit pământul ca o nimica și toate popoarele pământului înaintea Ta sunt ca o picătură într-o cadă (Isaia 40, 15) 

Ce putere are o picătură într-o cadă? Sau ce este de vei lua o lingură de apă din oceanul cel fără margini al mărilor? Așa suntem noi de mici și de slabi înaintea Lui Dumnezeu. Ne cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheamă prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastră cu secetă sau cu ploaie prea multă sau cu cutremur; ne cheamă Dumnezeu prin arșiță, dar ne cheamă și în alt fel.

Cum? Prin glasul conștiinței. Nu vezi, când păcătuim sau greșim, ne mustră cugetul îndată. Te întreabă: „Omule, de ce ai făcut asta? De ce ai furat de la vecinul? De ce ai luat femeia altuia? De ce ai omorât pruncul nevinovat în pântece? De ce ai râs de cele sfinte? De ce fumezi? De ce nu mergi la biserică Duminica și sărbătoarea? De ce nu crești copiii în frica Lui Dumnezeu? De ce nu postești cele patru posturi de peste an și vinerea și miercurea și te faci asemenea cu iudeii? De ce urăști pe fratele tău? De ce hulești pe Dumnezeu când ești în scârbă?

Prin toate ne mustră conștiința când greșim. Ea este glasul Lui Dumnezeu Care ne cheamă la El: „Omule, ai greșit. Eu te iert, dar să nu mai faci! Vino la Mine, căci la Mine este izvorul iertării, al iubirii și al milostivirii. Pune început bun de azi înainte, să nu mai păcătuiești.”

Deci, conștiința este glasul Lui Dumnezeu în inima noastră. Această lege s-a pus înainte de toate legile omenești.

Zic o seamă de oameni puțin credincioși: „Pe noi, creștinii, Dumnezeu o să ne judece și o să ne pedepsească după Evanghelie, dar popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum este China, cum este Japonia, India, care se închină la zei și la vrăjitori, cum are să le pedepsească Dumnezeu? Căci n-au avut Evanghelia și n-au știut ce este păcat. De aceea nu se pot îndrepta”.

Auzi ce spune dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani: Cele nevăzute ale lui Dumnezeu, de la începutul zidirii lumii prin făcători înțelegându-se se văd, adică veșnica Lui putere și dumnezeire (Romani 1, 20). Deci toate popoarele lumii, în ziua judecății, se vor judeca după patru legi. Așa dogmaticesc Sfinții Părinți. Cei ce n-au avut legea scrisă, se vor judeca după două legi: după legea conștiinței, pe care a pus-o în om la zidirea lui, și după legea zidirilor. Cum, după legea zidirilor? Iată cum:

Toate care sunt în jurul nostru vorbesc cu noi. Căci spune Sfântul Grigorie de Nyssa în Viața lui Moise: „Ca o trâmbiță din înaltul cerului vorbesc zidirile cu noi și strigă că este un Ziditor”. Și ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria. Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbește tăria cu noi și vestește puterea lui Dumnezeu? Iată cum:

Când te uiți seara la cerul înstelat și-l vezi plin de stele și împodobit ca un candelabru plin de lumină și vezi luna plină strălucind pe cer și rânduiala cea prea frumoasă cu care se conduc stelele și galaxiile și constelațiile cerului cu atâta precizie, încât nici cei mai mari savanți ai lumii nu ajung să facă calendarul după ele, atunci zici cu proorocul: Doamne, ce este omul, că-l pomenești pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? Și atunci îți dai seama că aceste stele, aceste mișcări ale lor sunt făcute și purtate de mâna lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El este Cârmuitorul lor. Îți dai seama că lumea aceasta are o minte care le îndrumă, că este un Dumnezeu Care le-a făcut și o mână nevăzută care le poartă de grijă, ca și nouă.

Așa vorbesc cerurile cu noi, încât văzându-le, cunoaștem prin ele pe Ziditorul cerului. Când ne uităm la soare și-l vedem cum luminează, că nu putem să-l privim decât câteva minute și orbim, ne aducem aminte de Cel ce a făcut soarele atât de frumos, atât de luminos. Și ne dăm seama că Cel ce l-a făcut pe el, Soarele dreptății, strălucește de miliarde de ori mai mult ca el. Și așa soarele laudă pe Dumnezeu. Căci se zice: Lăudați-L pe El soarele și luna, lăudați-L pe El toate stelele și lumina. Cum Îl laudă luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toată zidirea?

Prin existența și prin mișcarea lor. Căci „altele sunt contemplațiile zidirilor și altele sunt legile lor”, zice Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie. Contemplația are loc când ne gândim la cine le-a făcut. Iar legile lor sunt rânduielile după care se mișcă în univers. Și amândouă sunt făcute de Dumnezeu: existența lor și legile după care se mișcă ele. Așa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele și cerurile, florile și păsările, animalele și fiarele, văile și apele, noianurile și aerul, vânturile și toate stihiile. Toate vorbesc cu noi și ne spun că este un Ziditor, un Dumnezeu în cer Care le-a făcut, le ține și le mișcă.

Deci după legea conștiinței și după legea zidirilor se vor judeca cei ce n-au avut legea cea scrisă. Începând de la Moise, căruia Dumnezeu i-a dat tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca după Legea scrisă, dar toate popoarele care au cunoscut Evanghelia, se vor judeca după Legea darului, legea dragostei și a desăvârșirii. De la începutul lumii, astăzi și veșnic, zidirea vorbește despre Ziditorul ei.

Un necredincios oarecare mergea pe Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, un transatlantic. Și un sărman misionar predica pe vapor noaptea despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se văd pe cer, sus, pe pământ și în ape. Iar necredinciosul, ca să ia în batjocură pe misionar, a luat binoclul și se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru că Dumnezeu dă putere multă în cuvânt celor ce-L binevestesc pe El și-L predică pe Dumnezeu Cel adevărat, pe stăpânul Zidirii.

La urmă vine cel necredincios și zice către preot: „Părinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat prin binoclu la stele și nu L-am văzut. Nu știu unde-I”. Iar misionarul lui Hristos i-a spus: „Bine zici, frate, că nu-L vezi, și în acest fel nici n-ai că-L vezi în veacul veacului. Dar știi de ce? Ca să-L vezi pe Dumnezeu trebuie să cureți inima de necredință și de păgânătate, căci așa ne învață pe noi Evanghelia, spunându-ne în fericirea a șasea: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Deci drept ai zis, pentru că nu L-ai văzut și nici n-ai să-L vezi în veacul veacului, până ce nu-ți vei curăți inima ta de necredință, de răutate și de păcate. Atunci ai să-L vezi pe Dumnezeu prin lumina credinței”.

Așa și azi. Sunt mulți oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Și dacă nu o auzim, o să pună biciul pe noi, o să ne cheme mai aspru. Dacă ne vom întoarce, El o să dea ploaie timpurie și belșug și sănătate și fericire, că în mâna Lui este viața și moartea. Iar dacă nu, știe El cum să tragă frâul calului. Căci zice Ilie Miniat că lumea aceasta este ca un cal sirep, care aleargă pururea spre pierzare, aleargă la păcate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu va pune frâu acestui cal neastâmpărat. Și care e frâul calului? Care e frâna lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dânsul? Sunt bolile, seceta, robiile, războaiele, moartea, suferințele și toate necazurile.

Când este război, ce cerem? „Dă, Doamne, pace!” Când suntem bolnavi cerem: „Dă-ne, Doamne, sănătate”. Când nu plouă: „Dă-ne, Doamne, apă, că murim de sete!” Când suntem robi: „Scapă-ne, Doamne, de robie!” Deci bine ne face Dumnezeu. Știe El să țină în frâu această lume, care aleargă ca un cal șiret la prăpăd, la pierzare. Auzi ce spune proorocul: Însă cu zăbală și cu frâu, Doamne, fălcile lor vei strânge, ale celor ce nu se apropie de Tine. Nu ne apropiem de bună voie, ne pune zăbală și frâu și ne întoarce înapoi, pentru că are putere, căci este Dumnezeu, Care poate să coboare în iad, să ridice, să omoare și să facă viu.

Deci, frații mei, când vom înțelege că Dumnezeu ne cheamă prin boli, prin suferințe, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin secetă, să nu stăm împietriți, ci să ne întoarcem acasă la Tata și să zicem: „Iartă-ne nouă, Doamne, păcatele și ne miluiește pe noi”. Atunci Bunul Dumnezeu ne iartă, pentru că El nu ne ceartă din ură. Adevăratul părinte nu bate copiii săi din ură. Doamne ferește! Care mamă sau tată ar vrea să-și bată copiii degeaba, să-și bată joc de dânșii? Nu! Ci dacă vede că vreunul azi nu ascultă și mâine nu ascultă și poimâine nu ascultă, și-i încăpățânat și-i răspunde împotrivă și face după voia lui cea rea, pune mâna fără să vrea pe vargă sau pe curea sau pe băț. Pentru ce? Pentru că vede că acest copil a pornit pe căi rele și merge din rău în mai rău, se duce în prăpastie și dacă îl va bate mai pe urmă, va fi prea târziu.

Așa face și Dumnezeu cu noi. Noi suntem toți fiii lui Dumnezeu după dar. Auzi ce spune Scriptura: Eu am zis: dumnezei sunteți și fii ai Celui Prea Înalt toți. Iar voi ca niște oameni muriți și ca unul din boieri cădeți, adică ca unul din diavoli. Dacă suntem fiii lui Dumnezeu după dar și avem darul punerii de fii prin Sfântul Botez, avem Biserica mamă și pe Dumnezeu Tată, după cum zicem pururea: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, dacă-i așa, să stăm pururea cu ochii minții la Tatăl nostru și să știm că dacă nu vom voi de bună voie să-L iubim și să-L cunoaștem că există, El va pune mâna pe vargă.

Dar mai bine să ascultăm din dragoste și să-L iubim pe Dumnezeu și să facem poruncile Lui din cumințenie, ca El pururea să aibă milă de noi și să ne poarte de grijă.

Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul ascultă, pământul ascultă, roua ascultă, grindina ascultă, stelele ascultă, noianurile și toată natura ascultă! Numai omul, ființa cea rațională, nu vrea să asculte de Părintele său Cel ceresc. Dar băgați de seamă că mâna lui Dumnezeu are și vargă cu care ne poate bate.

Deci să stăm bine, să luăm aminte! Să nu uitați, de astăzi înainte, că orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Căci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primește.

Și să nu cârtim dacă suntem chemați într-un fel sau altul, căci spune Apostolul Pavel: Fiecare, întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână!

Te-a chemat Dumnezeu sărac, nu dori să te îmbogățești; te-a chemat să fii călugăr, călugăr să rămâi până la moarte; te-a chemat să fii preot, preot vrednic să fii; te-a chemat să fii meseriaș, meseriaș bun și cinstit să fii; te-a chemat să fii filosof sau mecanic sau în alt serviciu, așa să rămâi. Dar să slujești cu cinste, să cunoști că Dumnezeu este Cel ce te-a chemat într-un fel sau altul și fiecare din noi întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână! Amin.

Cleopa Ilie, Ne vorbește părintele Cleopa vol. 10