Vă povestesc o întâmplare hazlie:

La o slujbă mare de ziua Înaltpreasfințitului Teodosie, acum vreo cinci ani, veniseră zeci de preoți, ierarhi, diaconi...
La sfârșitul Liturghiei, după Împărtășirea cu Dumnezeu, tradiția de multe secole e ca ierarhul să guste câteva boabe de anaforă, un păhărel de aghiasmă și unul de vin roșu.
Protodiaconul pregătise frumos o tavă cu un bol mic de anaforă și două păhărele de argint, cu aghiasmă și vin, pentru ierarh.
Eu, cum mă știți, mai șugubăț și zăpăcit, după împărtășire, văd păhărelul de argint cu vin. Wow, ce frumos păhărel! Și îl dau peste cap.
Vine protodiaconul să ia tava să o ducă Înaltului. Păhărelul gol. S-a învinețit de mânie! A șoptit furios:

- Cine a băut vinul Înaltului?

Ăla eu, ăla eu... Se întoarce spre mine:

- Părinte profesor...

Eu:

- Nu știu nimic!

- Ba da, că mirosiți a vin.

- Da eu, da, că m-am împărtășit.
 

Apare și Îps Teodosie. Gustă anafora. Protodiaconul Ioan îi zice:

- Iertare, un părinte de aici a băut vinul.
 

ÎPS Teodosie a zâmbit, a dat din cap și a zis cuvintele Lui Hristos: "Puteți să beți paharul pe care îl voi bea eu?" Iertați-l, părinte diacon! I-o fi fost poftă.
 

Azi, după cinci ani, m-am spovedit Înaltului și protodiaconului. Și-au adus aminte, zâmbind:

- Ahaa, deci tu ai fost...
Tot azi, de ziua Înaltpreasfințitului Teodosie, ierarhul mi-a dat Crucea Sfântului Apostol Andrei, cea mai înaltă distincție a eparhiei, complet nemeritat. Doar din iubirea enormă care îl umple neîncetat.
Întru mulți ani, Părinte!

(Părintele Ioan Istrati)