12:49 PM
Părintele Pimen Vlad - Copilul e ca un burete; de pe la doi ani începe să vadă tot la părinți...

A venit cineva să-mi spună: ”Părinte, sunt de 20 de ani în Grecia, muncesc din greu ca să dau copiilor, să nu o ducă greu…” Serios?!? Păi, deja ți-ai distrus copiii! "Nu pune mâna, că muncește tata!"

Copilul l-ai distrus, va fi obișnuit să primească de-a gata, să o ducă bine. În popor se spune: "Nu-i da peștele, dă-i undița și învață-l să pescuiască!" O meserie, ceva. Creșterea copiilor e cea mai frumoasă, dar contează cum îl crești.
Cei 7 ani de acasă! Poate fi Rai, poate fi iad. Copilul e ca un burete. De pe la doi ani începe să vadă tot la părinți. Are întrebări. Dacă tu nu-i răspunzi la întrebări și-l pui în fața televizorului și internetului, televizorul și internetul îl formează. Dacă tu n-ai timp… Și te trezești după o anumită vreme: ”Vai, copilul meu a luat-o razna!”. Copilul tău a fost educat de televizor și internet, nu tu! El a avut întrebări, dar tu ai avut timp: mama telenovele, tata la fotbal. Mă sună o femeie din Italia: ”Fata mea de 16 ani s-a apucat de droguri, anturaje, a plecat de acasă...” Păi și tu ce faci?

”Sunt în Italia de 12 ani, muncesc pentru ea, fata a crescut cu bunica. I-am trimis 250 de euro pe lună...” Serios? Banii ți-au educat fata? Să nu ai nicio pretenție de la ea, fata nu are nicio vină, tu ai! ”Dar am muncit pentru ea!” Nu, pentru tine ai muncit, ai strâns comori, să vii acasă să te uiți la televizor, să n-ai copil să te bată la cap! Copilul era mulțumit să aibă mai puțin, dar să aibă pe cine îmbrățișa, să aibă cui se plânge seara. Greșeala cea mai mare – pleacă părinții în străinătate, lasă copilul la bunici! Iar bunicile sunt moderne, mai nou, stau pe Facebook până la ora 3:00 dimineața...
 

Auzim numai cântece de dragoste, dar lumea e cufundată în singurătate. Toți așteaptă dragoste și nimeni nu oferă! În momentul când tu aștepți, aia nu e dragoste, este egoism. Confundăm egoismul cu dragostea.
Noi spunem: ”Aaa, dacă mă iubești, atunci să faci nu știu ce…” Pui egoismul în față, aia nu e dragoste. Tu faci fericit pe celălalt?

Vizualizări: 9832 | Adăugat de: mariusdumitru777 | Tag-uri: Pimen, , pe, burete de, Un, Părinți..., începe, Părintele, ca, la, tot, vadă, Vlad - Copilul, Ani, Doi | Evaluare: 2.9/7

Alte articole

Prietenul tău va fi lângă tine atunci când ești la înălțime, cât și atunci când ești căzut sau doborât la pământ

Temelia societăţii este familia

Înainte de a fi sportiv, sunt creștin - ortodox!

Părintele Cleopa - Cu gesturi mici, vom înceta să mai fim singuri

ÎPS Mihail Jar Longhin - Păstrați credința ca pe o comoară!

Total comentarii : 0
avatar