- Cum trebuie să se pregătească tinerii pentru căsătorie?
 

- Cea mai bună pregătire a tinerilor pentru viață și căsătorie este creșterea lor „în frica și certarea Domnului”, precum ne învață pe noi vasul alegerii și gura Lui Hristos, marele Apostol Pavel. Mai întâi se cere tinerilor să cunoască pe scurt învățătura de credință ortodoxă.
Să ătie Crezul pe de rost și alte rugăciuni de nevoie, să aibă duhovnici buni, să citească Sfânta Scriptură și mai ales, Noul Testament, Catehismul Ortodox si alte carti de folos sufletesc. De asemenea, sunt datori sa traiasca in feciorie pana la cununia religioasa si sa se sileasca a lucra dupa putere toate faptele bune, mai ales rugaciunea, mergerea regulata la Biserica, postul, milostenia, viata curata, ascultarea de parinti si spovedania in cele patru posturi.

Iata cum se cuvine sa se pregateasca orice tanar pentru a pasi in viata si pentru casatorie: 

Sa ne gandim ca nunta este cea mai veche Taina a Bisericii, intemeiata de Dumnezeu inca din Rai. Ea sta la temelia familiei, a lumii intregi. Taria familiei depinde si de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. Tinerii trebuie pregatiti pentru viata de familie inca din copilarie. Preotul, nasul de botez si parintii au in viata tinerilor cel mai mare rol si raspundere.

– Suferinţa este o arvună a muncilor veşnice sau o ispăşire a păcatelor? Care este raţiunea şi scopul suferinţei?

– Scopul suferinţei pentru creştini este unul singur: ispăşirea păcatelor pe pământ prin tot felul de boli, necazuri şi dureri, spre curăţirea şi mântuirea sufletului. Pentru cei răi, care nu voiesc să se îndrepteze, să se pocăiască, suferinţa de pe pământ rămâne ca o arvună a suferinţelor celor veşnice. Iar pentru cei ce primesc suferinţa cu răbdare şi cu mulţumire de la Dumnezeu şi se întorc la pocăinţă, suferinţa, de orice fel ar fi, este cea mai bună cale de îndreptare şi ispăşire a păcatelor, izbăvindu-i prin aceasta de chinurile cele veşnice.

Noi vedem că cei care suferă mai mult pe pământ, sunt mai împăcaţi cu conştiinţa, mai buni, mai smeriţi, mai tari în ispite, mai aproape de Dumnezeu şi se mântuiesc mai uşor, precum dreptul Iov, săracul Lazăr, Sfinţii Apostoli, mucenicii, cuvioşii şi atâţia alţii. Iar cei ce trăiesc bine, au sănătate, au averi şi tot ce doresc pe pământ, sunt de obicei slabi în credinţă, nemilostivi, tirani, lacomi, egoişti, se tem de moarte şi mor în păcate grele, spre osândă veşnică.

Suferinţa ne este rânduită de sus spre mântuire, spre ispitire, spre iertarea păcatelor şi spre creştere duhovnicească, numai dacă o primim cu mulţumire, ca din mâna Lui Dumnezeu, precum spune şi proorocul David: "Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat" (Ps. 22, 5). Deci, toiagul şi varga suferinţei, pe cei buni şi credincioşi îi mângâie, îi sporeşte în fapte bune, îi curăţeşte de păcate şi-i învredniceşte de mai mare cunună şi răsplată în cer. Iar pentru cei răi, toiagul suferinţei este chemare la pocăinţă, este pedeapsă peste pedeapsă şi frâu în gură, pentru că nu voiesc să se apropie de Domnul (Ps. 31, 10)

(Părintele Cleopa Ilie)