"Dacă mi se deoache băiatul? Ia să-i pun eu roşu la mână!"
"Dacă mi-l deoache cineva? Ia să-i pun eu usturoi în buzunar!"
"Dacă cineva îmi face vrăji? Ia să îngrop eu un cuţit sau o lamă la poartă, să nu se prindă vrăjile…"
Vedeţi? Pe lângă ce ţi-a dat ţie Dumnezeu, ca tărie şi putere (ulei de la maslu, agheasmă, anaforă) dar pe lângă astea, tu simţi nevoia să mai faci şi nişte trucuri banale prin care vrei sa demonstrezi Lui Dumnezeu că eşti copil.
Umbli cu o şoseă de-un fel şi una de-un fel, ca să nu se prindă deochiul.
Umbli cu lenjeria pe dos, ca să nu se prindă vrăjile.
 

Mintea îngustă a omului care ar trebui să fie ferm în credinţă.
Pentru că Dumnezeu stă în inimă. Inima este tronul… nu trupul.
„Da… mie mi-a făcut vrăji!
– Marie, dacă Hristos este în inima ta, şi vrăjitorul e mai departe de tine, cine e mai aproape? Vrăjitorul sau Hristos?
– Păi... Hristos, dacă e în inima mea, înseamnă că e mai aproape!
– Atunci, du-te acasă şi nu te mai teme!
– Şi nu-mi daţi rugăciuni de citit?
– Nu! Du-te acasă şi nu-L scoate pe Hristos din inimă!
Vedeţi ce canon greu?
Ce înseamnă să nu-L scoţi pe Hristos din inimă? A nu-ţi pierde credinţa!
Pentru că dacă tu ajungi să te temi de un băţ de chibrit de sub preş... şi vă spun...
Eu am ascultat de multe ori... şi să ştiţi că le ascult cu convingere..
Şi ştiţi de ce? Ştiţi de ce le ascult cu convingere?
Am reuşit să fac câteva greşeli pedagogice la spovedanie.
Greşeli pe care mi le asum!
Am râs de vrăjitoriile celei care mi le-a spus.
Şi s-a dus la alt preot şi i-a umplut capul şi ăluia cu poveşti.
Măcar dacă eu o ţineam la mine la spovedit şi la împărtăşit, o ţineam pe linia dreaptă. Aşa s-a dus şi au găsit alţi „deştepţi” care i-au spus că i-a făcut vrăji cineva care începe cu litera M, şi cu V, şi cu C! Era vecina, era cumnata, era sora, mătuşa.. Şi a tâlcuit cine i-a făcut vrăji. Şi mai purtat ură şi pe jumătate din sat, că şi ăia i-au făcut vrăji! Deci, în situaţii de genul acesta, Iisus întreabă:
„De ce cugetaţi cele rele în inimile voastre? Dacă inima voastră e trupul Meu, de ce vă mai temeţi? De ce vreţi să staţi paralizaţi, când aveţi medicamentul în voi? Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are Viaţă Veşnică şi la Judecată nu va veni, şi s-a mutat din Moarte la Viaţă!"
De ce vă mai temeţi?

În viaţă nu trebuie să judecăm şi să uităm la masca de afară. Aţi văzut ce frumos şi-au dat mulţi cu părerea, „iadul”, „diavolul” ,”sataniştii”. Stai domnule! Omul are un suflet şi-n el are nişte puteri raţionale. Şi cum te va găsi moartea, aşa te va judeca. Mă întreb şi eu, în clipa în care au simţit focul, acele suflete ce făceau? Râdeau şi spuneau să vină satana să îi ia sau spuneau, ” Doamne fereşte-mă!, Doamne păzeşte-mă!”

Nu trebuie să dăm sentinţe, nu suntem noi judecători. N-am fost puşi de Dumnezeu să socotim noi locul cuiva în Rai sau în iad. Dar putem ca prieteni, colegi şi familie să îndemnăm unii pe alţii la bine. Să ne ferim de aceste întâmplări nefericite. Altele sunt lucrurile oamenilor, altele sunt gândurile oamenilor şi altele sunt lucrurile şi gândurile Lui Dumnezeu.

(Părintele Calistrat Chifan)