*Noi trebuie să ne îndreptăm către Maica Domnului, izvor de tămăduire, pentru că suntem plini de răni. Tămăduirea vine prin Mântuitorul Hristos, Cel mort şi înviat, prin rugăciunile Maicii Sale şi ale sfinţilor. Sunt nenumărate răni provocate de necredinţă, de deznădejde, de neiubire, de abuzul de putere, de plăcere şi de avere. Chipul şi rugăciunea Maicii Domnului sunt izvor de tămăduire din care omul poate să se adape. 
Îl rugăm pe Hristos Cel mort şi înviat, ca prin rugăciunile Preacuratei Sale Maici, să reverse asupra noastră tămăduirea care să alunge rănile necredinţei, deznădejdii şi neiubirii. Binecuvântează şi mulţumeşte pentru tot ce primeşti... Vei înţelege mâine lecţia de astăzi!

*Uneori, oamenii te vor în lacrimi pentru ca, privind la ale tale, ale lor să pară mai ușoare, dar mulți uită că zâmbetul de astăzi poartă în spate lacrima de ieri. Acolo unde au curs lacrimi, a izvorât viața. Oamenii se schimbă clipă de clipă. Așteptările de la ceilalți sunt cele care ne istovesc liniștea.

Apasă butonul încrederii. Credința înseamnă să faci primul pas, chiar dacă nu vezi toată scara. Ai tot ce trebuie în tine. Poți tinde către orice, ai o mulțime de calități, de pasiuni și cred cu tărie în puterile tale. Ne uităm în trecut fără să judecăm, fără să ne blocăm într-o poveste. Să luăm putere din lumină, nu din întuneric! Există mereu atitudini şi viziuni alternative la orice poveste de viaţă. Curaj!
Ai grijă de gândurile tale, atunci când ești singur și de cuvintele tale, atunci când ești cu cineva. Dacă noi oferim iubire şi iertare la tot pasul, de restul se îngrijeşte Dumnezeu. Multe din mâhnirile noastre esențiale vin din imposibilitatea sau neștiința de a închide uși; uși ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba ușa, ba geamul au rămas deschise.

*Prietenia iubeşte fără condiţii, vorbeşte fără intenţii, dăruieşte fără motive şi ţine la cineva fără explicaţii.
Când culegi roadele prieteniei și le așezi la păstrare? Atunci când nu mai e nevoie să ne spunem nimic, ci doar să ne bucurăm că suntem. Chiar şi în tăcere, dialogul inimilor nu are nevoie de condiţii, ci doar de bucuria de a dărui, de a împărtăşi. Prietenia se construieşte încetul cu încetul, cărămidă cu cărămidă, din soare şi ploi ale inimii, din bucăţele de timp petrecute împreună.

*La sfârșit, vreau ca Dumnezeu să privească spre mine și, zâmbind, să spună: „Acesta-i copilul Meu!"

(Părintele Hrisostom Filipescu)