Nu spune nimănui durerea ta, decât Lui Dumnezeu în rugăciune și duhovnicului în Spovedanie. Altfel, va auzi cel rău și acolo va lovi mai mult.

Orbirea duhovnicească e de două feluri:
1. Să nu vezi lucrarea diavolului acolo unde e;
2. Să vezi lucrarea diavolului acolo unde nu e.

Dacă te urăsc oamenii și tu te rogi pentru ei, te iubește infinit Dumnezeu și te poartă în inima Lui. Omul care se luptă cu dracii și-i biruiește prin post și rugăciune, nu se teme de vrăjmași, de foamete și de război.

Când eram în Sfântul Munte, un părinte român mi-a povestit ce a pățit el. Stătea într-o chilie sărăcăcioasă cu alți trei călugări. Urmau rânduiala slujbelor, făceau mătănii de fir, toiege aghiorite etc. Într-o zi, părintele s-a plictisit de viața din chilie și i-a cerut egumenului voie să stea într-o peșteră mai sus ca la jumate de oră de chilie. Părintele i-a zis: "Nu cred că ești pregătit de pustnicie. Stai aici la fereală. Nu te lua la trântă cu dracii!" Dar el nu voit și a plecat. Era foarte greu. Căra apă cu un burduf de la câțiva kilometri. Se înțepase tot în spini. N-avea mâncare deloc. Noaptea era frig. Ziua groaznic de cald. Mânca niște păstăi de copac pe care le fierbea cu sare. Haina i s-a rupt. Și dis de dimineață, un tăune mare venea în peșteră și-l bâzâia, îl trezea. 
Într-o dimineață și-a ieșit din fire și a început să arunce cu pătura spre tăune, blestemându-l și încercând să-l omoare. Tăunele a zburat. De atunci n-a mai apărut. Și i s-a făcut dor de bâzâitul lui. Se ruga la Maica Domnului să i-l trimită înapoi. Și a visat o lumină mare care i-a zis: "Tăunele era semnul binecuvântării Mele de a sta aici. Dar de vreme ce l-ai blestemat, s-a luat binecuvântarea de la tine. El îți aducea bucuria de a vedea lumina în fiecare zi." 
Și a plâns călugărul. Totul era pustiu și simțea o mare singurătate în inima lui. S-a hotărât să se întoarcă la Schit. A ajuns la bătrânul egumen și i-a zis: "Părinte, nu mai pot îndura singurătatea și asprimea locului. Primește-mă înapoi! O să fiu ascultător..." Bătrânul l-a privit aspru, a dat din cap întrebător, și l-a întrebat: "Cu tăunul ce-ai făcut?
Animalele sunt trimise de Dumnezeu să ne deschidă mintea și să ne lărgească inima spre iubire."

(Părintele Ioan Istrati)